Utilizarea tichetelor casnice în România a cunoscut o creștere exponențială în ultimii ani, numărul beneficiarilor înmulțindu-se de zece ori. Această evoluție reflectă o expansiune a programelor de sprijin social și o mai mare accesibilitate a acestor instrumente pentru populația cu venituri reduse, însă boom-ul de utilizare nu a fost însoțit de o infrastructură informațională corespunzătoare.
Paradoxal, prestatorii de servicii casnice se confruntă cu pierderi financiare semnificative din cauza procedurilor de încasare ambigue și a lipsei unei comunicări clare din partea autorităților. Acest decalaj între creșterea cererii și capacitatea operațională a sistemului de reglementare pune sub semnul întrebării eficiența programului și viabilitatea acestuia pe termen mediu pentru furnizorii de servicii.
IHobbes spune:
Diagnosticul politic relevă o disfuncție administrativă: guvernul a promovat lărgirea accesului la tichete casnice fără a asigura sincronizarea cu capacitățile operaționale ale prestatorilor. Aceasta sugerează o strategie electorală dezechilibrată, care acumulează capital politic prin mărirea beneficiarilor, dar degrada susținerea segmentelor economice (prestatorii) care sunt esențiali pentru implementare. Riscul este pierderea încrederii atât a utilizatorilor cât și a furnizorilor, erodând legitimitatea unei politici sociale.