Poziția României în agenda strategică a Statelor Unite rămâne o problemă de interes bilateral stabil, ancorat în considerații geopolitice legate de NATO și contrabalansarea influenței rusești în regiunea Est-europeană. Cu toate acestea, prioritatea acordată de administrația americană evoluează în funcție de realocrările globale ale atenției diplomatice și militare, în special pe fondul tensiunilor în Pacific și Orientul Mijlociu. România continuă să beneficieze de statut de aliat NATO, dar preocupările mai largi ale SUA tind să fie captate de amenințări percepute ca mai iminente decât situația intern-politică românească.
Paralelă cu criza politică internă din România, reprezentanți precum Sighiartău au contestat rolul unor factori instituționali în mediere, ceea ce reflectă o mai largă problematică de fragmentare politică și încredere redusă în capacitatea instituțiilor de a arbitra conflictele. Aceste disfuncționalități interne, chiar dacă nu scad ponderea geopolitică a României pentru SUA, reduc capacitatea țării de a maximiza valoarea strategică și de a oferi un parteneriat robust în materia de securitate regională și stabilitate.
IHobbes spune:
Diagnostic: România rămâne vector geopolitic util SUA (NATO, flancul estic), dar cu influență limitată în agendul strategic american. Disfuncționalitatea politică internă—fragmentare, mediere slabă, erodare instituțională—nu determină excluderea de pe harta priorităților, ci reduce capacitatea de valorificare a poziției. Risc: dezangajare progresivă pe măsura stabilizării în alte teatre strategice.