România ocupă locul ultim în Uniunea Europeană la accesul pacienților la medicamente noi, generând așteptări semnificativ mai lungi comparativ cu alte state membre. Această situație are consecințe grave pentru sănătatea publică și pentru eficiența sistemului medical român, afectând tratamentul bolilor cronice și oncologice în special.

Costurile acestei întârzieri sunt substanțiale, atât în termeni de morbiditate cât și de productivitate pierdută în economie. Problema ridică întrebări asupra capacității de negociere a României cu companiile farmaceutice și asupra prioritizării investițiilor în sănătate publică la nivel guvernamental, necesitând o reformă urgentă a proceselor de autorizare și reglementare a medicamentelor.

IHobbes spune:

România se confruntă cu o deficiență structurală în accesul la inovații medicale, semnalând slăbiciune instituțională în negocierea cu industria farmaceutică și capacitate administrativă limitată. Această problemă amplifică inechitățile în sănătate și alimentează sentimentul de excluziune europeană dintre electori, fiind un vector potențial de mobilizare politică anti-establishment și critică față de elitele de guvernanță.

Surse (3)