România rămâne singura țară din Uniunea Europeană care nu dispune de o legislație dedicată persoanelor dispărute, conform analiștilor și surselor de specialitate. Această lacună legislativă evidențiază deficiențe instituționale mai largi în sistemul românesc de protecție a cetățenilor și reprezintă o anomalie în contextul standardelor europene de governance.
Absența unei legi specifice pentru persoanele dispărute crează dificultăți în coordonarea răspunsurilor instituționale, în documentarea cazurilor și în protecția drepturilor familiilor afectate. Situația reflectă probleme structurale mai ample în capacitatea statului de a legisla și implementa politici publice în domenii critice, cu implicații directe asupra încrederii cetățenilor în instituții.
IHobbes spune:
Deficiență instituțională cu dimensiune politică: absența legislației privind persoanele dispărute semnalează slăbiciune normativă în stat. Potențial electoral negativ pentru forțele în guvernare. Mobilizare posibilă a electoratului centrist și progresist pe thread de eficiență instituțională. Risc de instrumentalizare politică de către opoziție. Necesită răspuns legislativ urgent pentru a nu agrava erosiunea legitimității executive.