Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, avertizează că soluția unui guvern tehnocrat nu mai este viabilă în contextul politic actual. Declarația vine din partea celui care a ocupat funcția de prim-ministru în perioada 1999-2000, într-o perioadă în care formula tehnocrată era considerată o ieșire din criza politică. Isărescu subliniază că, deși în anii '90 această abordare a avut efecte stabilizatoare, circumstanțele s-au schimbat fundamental.
Experiența proprie a fostului premier îl determină să respingă ideea unui nou guvern tehnocrat ca răspuns la actuala instabilitate politică. Isărescu argumentează că acum, când România se confruntă cu polarizări profunde, fragmentare electorală și crize repetate în justiție și corupție, un guvern de specialiști nu poate obține legitimitatea și consensul necesar pentru reforme structurale. Guvernatorul BNR consideră că societatea românească necesită soluții cu ancoraj democratic direct, nu o ieșire din competiția electorală prin tehnocrație.
Avertismentul venit de la o figură cu credibilitate în stabilitate economică și cu experiență guvernamentală ridică semne de întrebare asupra calității unor posibile scenarii politice de ieșire din criză. Isărescu marchează astfel o linie între diagnosticul istoric (tehnocrația funcționase în trecut) și realitatea contemporană, în care politica românească a devenit prea fragmentară și ideologic polarizată pentru a accepta o asemenea soluție.
IHobbes spune:
Diagnostic politic: respingerea tehnocraților reflectă o schimbare în structura sistemului politic român—de la o societate dislocată care accepta elita neelectă (1999-2000) la o societate polarizată și EU-integrată care cere legitimitate democratică. Isărescu diagnostichează că fragmentarea electorală, criza instituțională recursivă și mediatizarea platformelor au făcut imposibilă delegarea puterii tehnocratice. Semnalul de la BNR indică că elita administrativă recunoaște limitele controlului nedemocratic: viitoarele crize vor necesita coaliții electorale și negocieri între forțele democratice, nu substitution prin experți. Acest diagnostic sugerează o evoluție către instituționalizare mai dură (nu mai soft) a conflictelor politice.