România nu ripostează asupra dronelor care intră în spațiul aerian național și se îndreaptă spre Ucraina din motive juridice și strategice clare. Conform dreptului internațional, o țară care deschide focul asupra unei alte puteri devine automat cobeligerantă în conflict, obligație care ar transforma statutul neutru de România și ar expune-o direct la represalii. Primarul Nicușor Dan și oficialii guvernamentali au explicat că această poziție defensivă, nu de agresiune, protejează țara de escaladare militară directă cu Rusia, în contextul în care România este membru NATO dar nu parte beligerantă în conflictul din Ucraina.
Decizia de a nu deschide focul asupra dronelor reprezintă un echilibru diplomatic și militar deliberat: România permite trecerea dronelor rusești peste teritoriul său fără ripost, evitând astfel să devină țintă directă a unei agresiuni directe, în timp ce menține loialitatea față de alianța NATO și ajutorul umanitar pentru Ucraina. Această strategie reflectă o calcul geopolitic complex al guvernului, care prioritizează securitatea cetățenilor români în față unui actor militar cu capacități de răzbunare majore, în ciuda presiunilor publice pentru o poziție mai agresivă.
IHobbes spune:
Diagnostic: Dilema legitimității statului – România se află într-o tensiune între obligațiile NATO (implicite de apărare colectivă) și pragmatismul strategiei de non-escaladare. Aceasta generează delegitimarea percepută a statului la electoratul nationalist și de dreapta, care vede pasivitate în fața unei agresiuni asupra unui vecin, în timp ce electoratul de stânga și urban susține prudența militară. Riscul politic principal: erodarea consensului național asupra politicii externe și creșterea discursului anti-NATO în contextul preelecțional.