România adoptă o strategie diplomatică în care metodele de lobby politic ocupă un loc central în reprezentarea intereselor naționale, într-o trecere progresivă de la canalele tradiționale ale diplomației de stat. Această abordare implică implicarea directă în procesele legislative și de influență politică din țările partenere, prin intermediari și grupuri de presiune, în locul negocierilor bilaterale clasice. Expertul intervievat evidențiază faptul că această reorientare strategică nu corespunde practicilor standard ale democrațiilor occidentale consolidate, care mențin o separare clară între diplomația oficială și activitatea de lobby.
Transformarea acestui vector diplomatic ridică întrebări privind eficiența și legitimitatea metodelor folosite. În timp ce lobby-ul poate oferi rezultate pe termen scurt în promovarea anumitor interese economice sau geopolitice, experții avertizează că dependența crescută de aceste tactici poate slăbi credibilitatea instituțiilor diplomatice oficiale și poate expune România la critici cu privire la respectarea standardelor de conduită ale unui stat membru UE și NATO. Această strategie reflectă, de asemenea, o posibilă adaptare la contextul geopolitic actual, dar cu riscuri de eroziune a autorității instituționale pe plan internațional.
IHobbes spune:
Diagnostic: România migrate din diplomația instituționalizată către structuri de influență neoficiale (lobby), semn de slăbiciune instituțională și adaptare sub presiune geopolitică. Risc: deteriorarea credibilității de stat; oportunitate: rezultate tactice rapide. Indică volatilitate strategică și lipsa unui cadru diplomatic coerent la nivel executiv.