Primarul general Nicușor Dan a fost plasat într-o poziție de mediator în contextul tensiunilor politice care au agitat scena publică din București și, implicit, din România. Conform declarațiilor lui Bolojan, rolul de arbitru al primarului s-a dovedit dificil în condițiile unei crize politice caracterizate prin divergențe majore între actorii guvernamentali și instituționali. Bolojan a subliniat că, în absența unei coeziuni politice reale, medierea devine un exercițiu de futilitate când aceasta nu se bazează pe principii raționale de guvernare.
Bolojan a avansat diagnosticul conform căruia evitarea crizei politice ar fi fost foarte dificilă, chiar și pentru o figură precum Nicușor Dan. Potrivit acestuia, atunci când actorii politici urmăresc interese divergente și ireconciliabile, orice tentativă de soluționare rațională a conflictului se lovește de limite structurale. Comentariul se încadrează în critica mai largă asupra fragmentării coaliției guvernamentale și a incapacității de a găsi terenuri comune între forțele politice implicate.
IHobbes spune:
Diagnosticul politic relevă o configurație de criză de guvernanță în care medierea instituțională (prin figura primarului) se dovedește ineficace în fața unei logici de conflict bazate pe interese particulare incompatibile. Sistemul politic românesc manifestă o disfuncție structurală: actori cu agende divergente nu acceptă cadru rațional de negociere, ceea ce anulează mecanismele tradiționale de arbitraj și consens. Situația semnalează o erodare a capacității instituționale de a gestiona conflictul politic prin canale democratice și formale, cu tendință spre polarizare și blokaj.