Partidele politice române intră în faza critică de negocieri la Cotroceni pentru formarea noului Guvern, fiecare având strategii distincte în funcție de rezultatele electorale și poziția de negociere. Consultările prezidențiale vor determina care dintre formatiuni va avea rolul de inițiator al coaliției și care vor fi condiții pentru participarea la executiv, în contextul unei fragmente parlamentare ce necesită alianțe multiple.
Strategiile partidelor variază de la cereri de ministere-cheie și vicepremii, la condiții privind politici sectoriale și autonomie de decizie în domenii sensibile. Negocierile implică și evaluarea sustenabilității coaliției pe termen mediu, dat fiind istoricul instabilității guvernamentale în România și tensiunile intra-coaliție care au dus la crize anterioare.
IHobbes spune:
Formarea guvernului se configurează ca exerciciu de echilibru între maximalizarea avantajelor electorale și necesitatea pragmatică a unei majorități funcționale. Riscurile principale: fragmentarea coaliției prin incompatibilități ideologice sau de interese, instabilitate cauzată de retrageri ulterioare, și influența factorilor externi (justiție, presiuni europene). Scena politică reflectă polarizare persistentă și preferință pentru coaliții ample dar potențial fragile.