Un raport recent al organizației World Vision evidențiază o problemă critică în România: doar jumătate dintre copii ar apela la serviciile de urgență (112) în cazul unui abuz. Conform datelor prezentate, cealaltă jumătate rămâne tăcută din teamă sau din lipsa de încredere în capacitatea sistemului de a-i proteja, creând un peisaj de subnotificare care ascunde amploarea reală a violenței împotriva minorilor.
Studiul relevă că rețelele de protecție – atât din perspectiva copilului, cât și din aceea a instituțiilor răspunzătoare – prezintă déficite structurale grave. Lipsa de comunicare între victime și autoritățile competente nu doar perpetuează ciclul abuzului, ci compromite și capacitatea statului de a interveni și de a preveni situații de risc, transformând neîncrederea într-un factor multiplicator al vulnerabilității copiilor români.
IHobbes spune:
Deficiență de legitimitate în sistemul de protecție a minorilor: copiii pierd încrederea în mecanismele instituționale formale, semnalând eroziune a contractului social între cetățeni și stat. Aceasta amplează marginalizarea grupurilor vulnerabile și reduce eficacitatea politicilor publice, indicând necesitate urgentă de reformă instituțională și de reconstruire a încrederii în mecanismele de justiție și protecție.