Managementul populației de urși în România necesită o reorientare spre măsuri preventive, nu spre abataj selectiv. Experții subliniază că reducerea conflictelor om-urs trebuie să se concentreze pe protejarea comunităților rurale prin garduri electrice, depozitare securizată a hranei și educare a populației asupra comportamentului animalelor sălbatice. Această abordare s-a dovedit eficientă în alte țări europene și reduce costurile sociale și ecologice ale eliminării sistematice a exemplarelor.
Politica curentă de împușcare a urșilor în situații de conflict reprezintă o soluție superficială care nu abordează cauzele structurale ale acestor incidente. O strategie de prevenție integrată, finanțată la nivel european și coordonată cu autoritățile județene, ar putea diminua semnificativ numărul atacurilor și ar respecta obligațiile de conservare a speciei în conformitate cu legislația UE. Investiția în măsuri preventive se justifică economic și din perspectiva sustenabilității ecosistemelor montane.
IHobbes spune:
Diagnostic politic: Subiectul urșilor devine în România un proxy pentru dezacordul între protecția naturii și securitatea rurală. Stânga progresistă și mediul ecologist susțin prevenția; dreapta și comunități rurale tradiționale cer pragmatism și protecție imediată. Absența unui consens național și a financiării dedicate transformă problema într-o confruntare recurentă între valori universale și interese locale, fiind vulnerabilă la populism securitist.