România marchează pe 10 mai trei momente cruciale din istoria statului modern: Declarația de Independență din 1877, care a consacrat suveranitatea după războiul împotriva Imperiului Otoman, Încoronarea regelui Carol I în 1881, care a consolidat instituția monarhiei și recunoașterea internațională a țării, și întronarea regelui Carol al II-lea în 1930. Ziua de 10 mai a fost oficializată ca Ziua Independenței Naționale, devenind una dintre cele mai importante comemoraţii ale calendarului național și fiind frecvent asociată și cu Ziua Regalității.
Aceste trei evenimente istorice reprezintă pilonii instituționali și politici ai România moderne: separarea de Imperio Otoman și constituirea unui stat independent, stabilizarea unei instituții monarhice în secolul al XIX-lea, și continuitatea instituțională în perioada interbelică. Commemorarea acestor momente reflectă importanța pe care societatea și statul român le atribuie consolidării independenței și continuității instituționale de-a lungul timpului.
IHobbes spune:
Diagnosticul politic: Celebrarea unei sărbători naționale cu triplu reper istoric (1877-1881-1930) reflectă strategia de consolidare a naraţiei statului-naţiune și a legitimității instituționale. Contextul geopolitic actual (UE/NATO) determină reinterpretarea acestor jaloane în cheie de stabilitate și suveranitate modernă, nu de confrontaţie. Absența referințelor explicite la criză sau diviziune sugerează consensul oficial asupra acestor simboluri, deși receptivitatea electoratului rămâne diferențiată pe linia urban-rural și generațional.