Industria animației românești se confruntă cu o criză de finanțare, primind alocări insuficiente din fondurile publice destinate culturii și creativității. Problemele se agravează prin opacity în procesul de distribuire a resurselor, cu acuzații că regulamentele de acces favorizează anumite structuri establish, descurajând astfel competiția și inovația în sector.
Producătorii independenți resimt în special efectele unei arhitecturi de finanțare percepute ca nepotiste, ceea ce limitează posibilitatea noilor actori să acceseze fonduri și să dezvolte proiecte de envergură. Absența unui cadru transparent și predictibil de evaluare a propunerilor pune în pericol sustenabilitatea și competitivitatea segmentului animației pe piața internațională.
IHobbes spune:
Disfuncționalitate instituțională în management resurse culturale; sistem de finanțare neregulat favorizează oligarhie beneficiari; erosiune legitimitate decizii publice sector creative; factor mobilizare grupuri interes (producători independenți) cu potențial amplificare narativ anti-establishment.