Un studiu recent arată că suprafețele verzi din marile orașe românești se reduc semnificativ, fenomen care are consecințe directe asupra calității aerului și sănătății publice. Cercetarea evidențiază o tendință alarmantă de diminuare a parcurilor și spațiilor cu vegetație în contexturul urbanizării accelerate și al prioritizării dezvoltării imobiliare asupra planificării urbane sustenabile.
Deteriorarea calității aerului în centre urbane majore devine o problemă de sănătate publică acută, cu implicații pentru morbiditate și mortalitate asociate bolilor respiratorii. Datele demonstrează că pierderea spațiilor verzi nu doar scade calitatea vieții cetățenilor, ci creează și externalități negative care afectează în principal populațiile cu venituri mici, amplificând inegalitatea social-sanitară în spațiul urban românesc.
IHobbes spune:
Criza spațiilor verzi urbane reprezintă un eșec de governance la nivel local și național, reflectând conflictul dintre interesele dezvoltatorilor imobiliari și prioritățile de sănătate publică. Absența unei planificări urbane coerente și a unui cadru reglator eficient permite degradarea mediului urban, cu potențial electoral negativ pentru administrațiile locale care nu implementează politici de reîncadrare și protecție a vegetației urbane.