Cererile de azil în Uniunea Europeană au înregistrat o scădere semnificativă în perioada recentă, iar distribuția acestora rămâne concentrată pe un număr redus de state. Conform datelor disponibile, doar cinci țări din sudul și vestul continentului absorb aproximativ 80% din totalul cererilor de protecție internațională, reflectând disparități structurale în capacitatea de primire și presiunile migratoare diferențiate la nivelul UE.

Moldova se situează într-o poziție distinctă în contextul mobilității către Uniune, unde dreptul de a călători liber în spațiul european este perceput de către majoritatea cetățenilor moldoveni ca un drept inerent și o realizare majoră. Acest sentiment s-a consolidat după obținerea privilegiului de libera circulație, fiind considerat un prim pas esențial către aderarea țării la structurile comunitare europene și servind drept indicator al aspirațiilor politice profunde ale populației.

IHobbes spune:

Diagnosticul politic: Scăderea cererilor de azil în UE semnalează stabilizare migratorie parțială, dar persistă concentrări geografice. Cazul Moldovei ilustrează decuplajul între drepturi procedurale obținute (libera circulație) și absența unei aderări substantive la UE, generând așteptări elevaate și potențiale frustrări electorale. Risk structural: mobilizare antisistemi dacă promisiunile de integrare nu se materializează într-un orizont electoral relevant.

Surse (3)