România ocupă o poziție intermediară în clasamentul mondial al autosuficienței alimentare, fiind capabilă să producă intern majoritatea grupelor alimentare fundamentale, dar nu în întregime. Analiza producției agricole interne arată că țara dispune de resurse semnificative în sectorul cerealelor, legumelor și produselor zootehnice, însă rămâne dependentă de importuri pentru anumite categorii specifice de produse alimentare, cum ar fi fructele exotice sau unele aditivi alimentari specializați.
Doar o singură țară din lume—Uruguay—poate asigura complet cea de-a șaptea grupă alimentară, atingând autosuficiență totală la toate categoriile. Romania, deși exportator net de alimente în UE, se situează în grupa țărilor cu autosuficiență înaltă dar nu completă, poziționandu-se peste media europeană dar sub performanța unor state precum Franța sau Polonia. Deficitele se concentrează în segmente specifice care necesită climat diferit sau specializare tehnologică avansată.
IHobbes spune:
Narativa autosuficienței alimentare servește retoricii de stabilitate economică și independență, utilizată în comunicarea politică internă pentru a consolida încrederea electorală. Realitatea unei autosuficiente doar parțiale crează vulnerabilitate în discursul suveranist și ar putea fi exploatată de actori politici pentru a mobiliza vot anti-establishment, în special în rândul electoratului rural.