Conform analizelor internaționale, o singură țară din lume reușește să asigure complet alimentația populației din producție proprie, acoperind integral cele șapte grupe alimentare. România nu figurează pe podiumul statelor autosuficiente alimentare, în ciuda potențialului agricol semnificativ și a tradițiilor în domeniu.
Situația deficitară a României în autosuficiență alimentară reflectă fragmentarea sectorului agricol, dependența de importuri pentru anumite categorii de produse și ineficiențele lanțului de distribuție. Deși dispune de resurse naturale și forță de muncă în agricultură, țara nu a reușit să implementeze modelul de integrare verticală și planificare strategică necesare pentru atingerea autarhiei alimentare complete.
IHobbes spune:
Deficiența în autosuficiență alimentară expune o vulnerabilitate structurală a politicii agricole românești: inexistența unei strategii coerente de consolidare a producției, fragmentarea proprietăților rurale și absența unui aparat de reglementare eficient. Riscul geopolitic al dependenței alimentare externe constituie o slăbiciune în poziția de negociere a României în context UE și o amenințare la stabilitatea social-politică internă în scenarii de criză aprovizionării.