România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană la nivelul taxelor pe salarii, cu o cotă de 41,5% din câștigul brut care revine statului prin impozite și contribuții sociale. Această poziție extrem de defavorizantă coloacă țara noastră în fața unei presiuni fiscale fără precedent asupra veniturilor salariale, depășind media europeană și impunând asupra forței de muncă o sarcină substanțial mai mare decât în statele membre vecine.
Presiunea fiscală excesivă, compusă și cu noi taxe fixe pe coletele din import (în special din China), alimentează o reacție adaptativă a consumatorilor români care revin la practici tradiționale de comenzi colective și partajare a costurilor. Această comportare confirmă efectul real al politicii fiscale asupra deciziilor economice cotidiene ale cetățenilor și semnalează o eroziune a încrederii în sustenabilitatea sistemului fiscal actual.
IHobbes spune:
România confruntă o criză de acceptabilitate fiscală: cota de impozitare pe salarii (41,5%) este necompetitivă regional și generează comportamente de ocluzie economică. Riscul politic principal este legat de consolidarea unui consent negativ față de statul fiscal, cu potențial de mobilizare electorală anti-establishment și atragere către discursuri populiste. Factori de instabilitate: depopulare, inegalitate structurală, percepție de redistribuție coruptă.