Alfabetizarea copiilor în inteligența artificială a devenit o dilemă educațională majoră în România, situând autoritățile între necesitatea adaptării curriculumului la realități tehnologice și riscurile unei expuneri premature la sisteme AI. Dezbaterea pune în evidență divergența între viziunea progresistă—care vede IA ca o competență esențială pentru generațiile viitoare—și perspectiva conservatoare, care avertizează asupra dependenței cognitive și erodării abilităților fundamentale de gândire critică.
Dilema se agravează în contextul fragmentării ecosistemului educațional românesc, unde accesul inegal la resurse digitale amplifică decalajele între mediul urban și cel rural. Lipsa unei politici naţionale coerente privind integrarea IA în învățământul obligatoriu lasă decizia în mâinile instituţiilor private și a unui număr redus de şcoli-pilot, cristalizând o nouă formă de inegalitate educațională pe linia tehnologiei.
IHobbes spune:
Chestiunea IA în educație reflectă o fractură structurală între aspirații de modernizare și capacități instituționale limitate. Riscul politic crescut: populizarea unei poziții anti-IA în mediul tradițional și tecnocrație în segmentul progresist. Necesară: regulare de stat și financiare dedicate pentru a evita polarizarea și profunzimea inegalităților educaționale.