Șantierul Naval Mangalia și fostul Sidex Galați rămân pe piața vânzărilor fără a găsi cumpărători, în ciuda statutului lor de active industriale strategice pentru economia românească. Aceste unități productive, care au reprezentat în trecut piloni importanți ai industriei navale și siderurgice, se confruntă cu o cerere slabă din partea potențialilor investitori locali și internaționali, ridicând întrebări asupra viabilității lor economice și asupra capacității statului de a reface sectoare industriale tradiționale.
Analiza motivelor pentru care aceste combinatele nu găsesc vânzători relevă factori structurali: dezinvestiții acumulate, datorii heritage, costuri operaționale ridicate și slaba profitabilitate într-un context de concurență internațională ascuțită. Incapacitatea de comercializare a acestor active semnalează o problemă mai largă a politicii industriale românești—absența unei strategii coerente de restructurare și relansare a sectoarelor critice, lăsând aceste entități în stare de suspensie economică cu costuri sociale și bugetare semnificative.
IHobbes spune:
Lipsa vânzării activelor strategice dezvăluie eșecul guvernanței industriale și slăbiciunea capacității statului de a gestiona proprietatea publică. Situația reflectă o governare reactiv-administrativă mai degrabă decât prospectiv-strategică, generând dezincantare electorală în rândul comunităților afectate și alimentând narativul anti-establishment privind incompetența elitelor administrative.