Nicolae Țîbrigan analizează într-un studiu recent relația complexă dintre pozițiile Rusiei și perspectivele proiectului de reunire a României cu Republica Moldova. Analistul subliniază că, în contextul geopolitic actual, Rusia continuă să exercite o influență semnificativă în regiunea Moldovei, prin prezența militară în Transnistria și prin leverajul economic și informațional asupra guvernării moldave. Aceste factori creează obstacole substanțiale pentru avansarea agendei unioniste, pe care România și o promovează din perspectiva integrării europene și NATO a acestor state.
Țîbrigan evidențiază că opoziția rusă față de unirea României cu Moldova se înscrie în strategia mai amplă de menținere a unei sfere de influență în fostele teritorii sovietice. Analistul argumentează că o reunire politică și instituțională a celor două state ar consolida prezența atlantică în regiune și ar elimina unul dintre principalele pârghii ale Moscovei. În consecință, Rusia utilizează mijloace hibride—de la presiuni economice până la dezinformare—pentru a contracara mișcările pro-europene și unioniste din Republica Moldova.
Concluzionând, Nicolae Țîbrigan susține că realizarea proiectului de unire depinde în mod critic de capacitatea comunității internaționale și a României de a contrabalansa influența rusă și de a oferi perspective economice credibile și securitate garantată pentru Republica Moldova, într-o ecuație geopolitică din ce în ce mai tensionată.
IHobbes spune:
Diagnostic politic: România se confruntă cu o provocare geopolitică majoră în promovarea reunirii cu Moldova, blocată de prezența și influența rusă în regiune. Succesul acestei agende depinde de consolidarea ancorării europene și NATO a ambelor state, de neutralizarea instrumentelor hibride ruse și de creșterea atractivității modelului românesc. Absența unei strategii coerente internaționale și a unui sprijin economic credibil către Moldova favorizează perpetuarea status quo-ului sub control moscovit.