România se confruntă cu o deteriorare preocupantă a indicatorilor de sănătate și protecție socială a copiilor. Conform datelor recente, mortalitatea infantilă înregistrează o creștere alarmantă, fiind însoțită de o rată crescândă a sărăciei pediatrice, cu aproximativ un sfert din populația copiilor trăind sub pragul sărăciei. Aceste cifre reflectă eșecul politicilor sociale și de sănătate în asigurarea bunăstării elementare a generației tinere.
Criza sanitară și socială a copiilor din România semnalează disfuncții structurale în sistemul de protecție și în capacitatea statului de a redistribui resursele către segmentele vulnerabile. Absența unor măsuri corective eficiente și finanțarea insuficientă a sistemelor de sănătate și asistență socială perpetuează inegalitățile și limitează oportunități dezvoltale critice pentru generațiile viitoare, cu implicații pe termen lung pentru coeziunea socială și productivitatea economică.
IHobbes spune:
Criza mortalității infantile și sărăciei copiilor reflectă o legitimitate scăzută a statului în funcția de protector social. Guvernele succesive au prioritizat dezechilibrat cheltuielile curente față de investițiile în capital uman, alimentând ressentiment electoral în rândul familiilor și grupurilor vulnerabile. Această vulnerabilitate politică este exploatabilă electoral de către actori anti-establishment și poate crystaliza în mobilizări electorale pe axele: anti-elită urbană, naționalism protecționist și revenire la valori tradiționale (familie, localitate). Riscul sistemului este fracturarea coeziunii și migrația către extremism.