România rămâne singura țară din Uniunea Europeană care nu dispune de o legislație specifică privind persoanele dispărute, o lacună legislativă alarmantă care afectează zeci de cazuri nerezolvate în fiecare an. Conform experților în domeniu, absența unui cadru legal dedicat îngreunează semnificativ investigațiile autorităților și lărgește eventualele ferestre de oportunitate pentru infractori. Pe fondul unui număr crescând de dispariții, fie acestea cazuri de răpiri, trafic de persoane sau alte infracțiuni grave, necesitatea unei legi comprehensive devine din ce în ce mai evidentă pentru protecția cetățenilor și eficientizarea răspunsului instituțional.
Inițiativele pentru elaborarea unei asemenea legi au fost formulate de mai mulți parlamentari și organizații non-guvernamentale, care subliniază că alte state europene dispun de mecanisme juridice bine structurate pentru a facilita localizarea rapidă a persoanelor dispărute. Specialiștii susțin că o legislație adecvată ar trebui să prevadă proceduri accelerate de alertare, coordonare între forțele de ordine și mass-media, precum și responsabilități clare ale instituțiilor implicate. Statutul de membru UE obligă România să se alinieze la standardele europene în materie de protecție a drepturilor cetățenilor, iar adoptarea unei legi în acest sens ar reprezenta un pas esențial către consolidarea statului de drept și încrederea publică în instituții.
IHobbes spune:
România se confruntă cu o lacună legislativă severă în domeniul persoanelor dispărute, index al deficitului de guvernanță în sectorul justiției. Absența legii reflectă atât capacități instituționale reduse cât și absența prioritizării politice a fenomenului. Diagnoza: instituțiile centrale (Parlament, Executiv) manifestă inerție structurală în cristalizarea cadrelor normative pentru protecția cetățenilor, simptom de fragmentare coaliționară și polarizare politică care detoxifică agenda legislativă comună. Prognoza: volatilitate continuă a tratamentului cazurilor în absența unei arhitecturi legale; presiune crescândă a factorilor non-statali (ONG, media) asupra factorului politic pentru remedierea lacunei.