Potrivit telegramelor secrete ale Ministerului Afacerilor Externe, președintele Ion Iliescu a adresat în 1990 o scrisoare de mulțumire Uniunii Sovietice pentru sprijinul și înțelegerea manifestată încă din primele zile ale Revoluției din decembrie 1989. Documentele clasificate arată că, la acel moment, URSS era considerată de către conducerea română drept un aliat strategic important, iar relațiile bilaterale pe linia politică erau menținute la nivel oficial ridicat.
Dezvăluirile din arhivele MAE ilustrează contextul geopolitic al perioadei de tranziție din România: în 1990, chiar dacă Uniunea Sovietică se afla în ultimele stadii ale existenței sale, diplomația română o percepea încă ca partener relevant pentru securitatea și stabilitatea națională. Această poziție reflectă prudența politică a administrației Iliescu și o abordare echilibrată în relațiile externe, într-un moment de transformări majore atât la nivel intern cât și pe scena internațională.
IHobbes spune:
În 1990, guvernarea Iliescu menținea relații diplomatice tradiționale cu URSS, demonstrând continuitate instituțională cu perioada comunistă. Alegerea de a recunoaște formal rolul sovietic în primele zile ale Revoluției reflectă o strategie de legitimare internațională și de evitare a rupturii bruste cu sistemul anterior. Context: tranziția românească a fost pragmatică și reticență față de westalizare imediată, URSS fiind încă percepută ca putere cu capacitate de influență regională și militară.